Oct 13, 2016

Action Directe 2016

   Uneori am impresia că nu iese traseul ca să mă întorc în pădure ca ea să-mi arate încă o dată cât este de... frumoasă. Acesta este cuvântul. Definiția și ilustrația în dicționar, undeva între escaladă, sport, reîncărcare și natură:
Frankenjura.


Anul acesta am reușit - cu puțin noroc, recunosc - să ajung în fața traseului Action Directe în vârf de formă. Mi-am făcut un plan cu ~10 luni înainte la cum ar trebui să arate programul meu de antrenament ca să obțin acest lucru, și a funcționat.
Anul precedent am învățat deja "the hard way" că cele șapte miliarde de antrenamente pe zi pe replică până mi s-au uscat oasele nu a fost chiar cea mai elaborată idee... Deloc!

De data asta am abordat problema cu capul, și nu cu "bicepsul". Am pus accent pe calitate, răbdare și odihnă. Și cu un pic de gândire și bun simț, nici nu a fost așa de greu să fac asta.

Început de drum cu Andy, cum altfel
decât cu un Veldensteiner Landbier


Am stat aproximativ o lună în Frankenjura, cu Andy Dobrea prima parte, iar a doua parte cu Dan și Maria din Cluj. Apoi, au mai apărut și îngerii noștri păzitori în momentele critice, când de exemplu s-a terminat berea: Cristi Trandafir, Flo, Vlad și Ami.
Prin câte aventuri am trecut în această lună... doar noi știm :)
Power la pătrat :)
Dormit în grotă, mers cu stopul pe tractor sau în remorca cu bălegar, aveam fân cu caca în păr, nas, ochi, urechi, dinți și în pantaloni :)), ascunzătoarea de bere și bagaje, furatul de cireșe cu final de RAAAUUUSSS!!!, țipat de la o gură firavă și panicată care venea din geamul unei biserici, furatul de lemne de foc, furatul din bucle de la Dan și Maria de către niște tâmpiți, migrarea cortului din grotă în vale cât timp am lipsit, baia în râul tulbure sub podul des circulat în timpul zilei, cerșitul de apă, boschetărit în tomberon după ambalaje pentru apă, căratul zilnic și eroic, Paraziții de pe telefonul lui Andy, Macanache - Interzis de la mine (nu-i așa, Mosloc? Se știeee), cele mai bune cafele care corodau deja cana de cât de tari erau, prăjiturile orgasmice de la Bekărai :D, povestirile profunde despre cățărat, și șapte miliarde de litri de bere, atacul terorist din München (o experiență de groază și pentru dragii mei prieteni clujeni), ... , viața dulce-amară de boss-de-boss! Amintiri din aur curat!

Peșterarii de căpușeț, râmarii de stepă, fumăreții de Veldenstein, hoboii de Regensburg și trubadurii de München. Ne-am încadrat :)

Maria pe Blutengel, o muchie estetică și un traseu obligatoriu :)


Explain this image - ?! ... :)


Măsuri de prim ajutor

Action Directe 9a?

Era să-l fac. Am fost foarte aproape.
Și am fost foarte aproape pentru că am realizat în timp că dacă vreau să cațăr ceva ca Action Directe, atunci:

Nu contează aparențele, cine sunt sau ce am făcut, dacă am sau nu sponsori, bârfele și părerile altora despre mine, conținutul portofelului, dacă am mașină sau dacă mă plimb în noroi spre servici, ce fac alții, ca cine as vrea să mă dau, ca cine mi-aș dori să fiu, look-urile, fițele, câte tracțiuni fac într-o mână fără sens și rost, cât de musculos, fibrat și subnutrit arăt în oglindă, cât de puțin arată cântarul, ce suplimente malnutritive placebo iau, ce haine nou-nouțe La Sportiva, E9 etc. de șapte miliarde de  “MadeInChina” port doar ca să arăt bine pe panou, ce cățărător profund spiritual am devenit brusc pentru că tocmai am cumpărat o pereche de pantaloni Prana din lână de yak tibetan afumată chiar de Buddha însuși cu aromă de paie arse murate în prealabil în pișat de pârș nobil din Congo, cafeaua pe care o beau numai de la CafeKraft ca să fiu mai sofisticat + selfie obligatoriu, dacă folosesc ClimbOn non-stop și și zic la toți în jurul meu, ce echipament asortat am sau orice altă prostie copilărească și inutilă, veșnic gravată în capul meu naiv de media, care îmi șoptește încontinuu că ar fi de maximă importanță pentru a avea cheia succesului garantată în acest sport.
Nimic! Labă!

Tot ceea ce contează este cum mă simt eu în momentul în care încep să mă cațăr, și dacă încep să construiesc pe acel feeling, atunci în termeni de maximă complexitate îmi voi găsi stilul propriu de cățărat și doar din acel punct încolo voi putea deveni un cățărător mult mai bun și o persoană mult mai bună. Sunt eu! Unic! Cu toții suntem. Ca oricare dintre cei șapte miliarde de oameni. Asta sunt eu, este cel mai prețios lucru pe care-l pot avea: stilul meu propriu. Accept și mă împac cu mine, sunt eu și mă cațăr cum mi se pare mie că este cel mai eficient, și astfel, poate, chiar fără să observ sau să-mi dau seama pe moment, pot atinge performanțe pe care nu credeam că o să pup vreodată în viața mea. Ever!


Din interior trebuie să vină totul. TOT!


Și asa tocmai m-am autocunoscut și de azi voi avea capul limpede, filtrat de nonsensuri, ca dosul kilolike-uit al blondei Sierra Blair-Coyle, sau de necesitatea de a avea ultimele gadget-uri ca să cațeri 9c+ la vedere, portrete false, umflate și neinformative despre sportivii de top (banii vorbesc!), de postări cu iz negativ, arogant și cu scop intimidant că "uite ce pot eu să fac pe panou și tu probabil nu" din care jumătate sunt minciuni, șapte miliarde de hashtag-uri puse (#nu #mai #putem #forma #propoziții #fără #heșuri), postări și selfie-uri false și/sau fără sens, poze regizate și re-re-reeditate pe Instagram și Facebook, și în cea mai mare parte spălare de creier cu marketing agresiv de toate felurile posibile.
Netul și media îți f*t creierii, un traseu însă niciodată.

Un traseu la limita mea pe care îl iubesc și de care sunt atașat mă învață și mă va obliga să arunc afară pe geam definitiv milioanele de căcaturi care circulă astăzi peste tot și voi deveni o persoană fericită, calmă și onestă față de mine în primul rând, fără să fiu presat, deranjat de bârfe sau când sunt judecat, comparat etc., indiferent din ce motive și așa mai departe.
Stop.
E simplu: îmi aleg cei mai dragi și călduroși prieteni, mă duc să am cele mai plăcute momente încercând un traseu fabulos și mă voi întoarce acasă cu sufletul bogat, limpede, curat și cu un cap în sfârșit rațional, care în sfârșit mă poate pregăti și ghida realistic spre ascensiunea traseului visurilor mele.
Încredere în tine și sinceritate față de tine în primul rând!
Dar asta este doar părerea mea, poate este o tragedie totală cum văd lumea eu acum.


Trebuie să renunț la toate absurditățile. Și până când nu fac asta... nu voi fi bun de nimic.


De multe din "chestiile" enumerate mai sus sunt și eu vinovat.
Nu. Am fost vinovat.


Pentru că, acum, eu sunt iluminat.


Și așa, după două săptămâni de căutare a soluției, am găsit un plan nou și cel mai probabil unic de asigurat bucla din mijloc, un plan pe care nu l-am mai văzut niciodată la ceilalți, unde este nevoie de un blocaj incredibil de tensionat și îndelungat, mobilitate (surprinzător!) și un toehook perfect plasat. Nu am putut să asigur această buclă niciodată, era singurul punct unde a fost masacru și dezastru complet.
...Iar acum pot să dau la magneziu înainte și după asigurat... Încă nu îmi vine să cred, dar așa este. Evident că țin legătura cu cei care l-au făcut și primesc sfaturi, detalii minuscule cruciale, însă trebuia să investesc eu mental, și m-a luat peste 2 ani să reușesc această asigurare.

DA! Am găsit și am pus ultima piesă din plan!
Am compilat traseul și nu l-am mai văzut pe bucăți, ci ca una singură. Într-o clipă l-am vizualizat și m-am gândit și eu așa că după 5 minute de odihnă POT să fac traseul. Știi? Deci super tare. Tremuram.
Nu știu dacă pot descrie sentimentul cum trebuie, adică: "în mai puțin de 10 minute voi fi printre puținii care l-au cucerit!" Știam cum o să mă simt fizic și în ce stare mentală voi fi de la punctul de a mă lega la ham până la punctul de a asigura topul. Nu a mai rămas niciun dubiu în legătură cu nimic.
Mental eram cel mai puternic, mult mai puternic decât fizic, pentru prima oară. Invincibilitate!

A venit valul copleșitor, stupefiant de certitudine, până în măduva spinării, pe care l-am așteptat de atât de mult timp.
It's about time!
Cred că asta este adevăratul sens "to be psyched"..
A venit o briză cu un șuier de inspirație, vremea a fost de vis.
Am stat 5 minute, m-am legat... am respirat adânc de câteva ori și... DĂ-I!


Am ajuns la buclă cât se poate de fresh, cu pulsul încă scăzut, am sprint-uit 8b+ de 7 mișcări într-o clipă într-un mod impecabil, am plasat toehook-ul, am luat coarda ca să asigur și am picat cu ea în mână.
...
Well fuck.
...
S-a decojit definitiv cauciucul de pe espadrilă. Am picat. Scurt. A cedat espadrila nou-nouță definitiv pentru traseul ăsta. Gata.
...
Doublefuck.
...
Mda...
În cele 2 săptămâni care au mai rămas, am început să obosesc fizic tot mai mult, am înțeles acest lucru, și mi-a rămas doar să optimizez segmente pentru 2017. Așa este.

O singură încercare în maximum de vârf de formă pe an este tot ceea ce mi-aș putea dori, și suficient pentru succes... dacă nu se sparg espadrilele sau nu se întâmplă ceva ce nu poți controla. La naiba, că poate sau mai exact *probabil* îl făceam! Îl cunosc așa de profund, mi-am însușit atât de multe și am căpătat enorm de multă experiență, de departe suficientă cât printr-o simplă analiză instinctuală să afirm că l-aș fi făcut . Offff!!!

Dar a fost cea mai încurajatoare cădere :)

Bucuria procesului

Cât de aproape am fost...

Era să iasă!

La naiba :)

. . .

Ne vedem în 2017, pădure dragă.

Până atunci, mă mai dau de șapte miliarde de ori pe placă...

Nov 21, 2015

On the path to Action Directe 9a (english version)

A few weeks ago I addressed an article in romanian for the climbers who might need a little bit of.. confidence boost.

I've been dreaming a long time to climb this route and now I am fully going for it.

After 3 trips the puzzle became more and more complete, and as many of you know, unfortunately I got injured in Germany in September, however what many might not know is that it was mostly just a muscle sprain and now I'm almost back in good shape. Yay!



It is natural to create skepticism in many people's eyes when looking at what I am trying to achieve, given that my hardest redpoint is an 8b, maybe a hard 8a+, however I don't think that I am taking a shortcut to 9a.

It is essential to maintain a logical and focussed perception on this, because the list of athletes who have climbed Action Directe can be quite intimidating, they are one of the best climbers in the world.. and.. yeah.. I want to be on that list too!

Alexander Adler 1995, Iker Pou 2000, Dave Graham 2001, Christian Bindhammer 2003Richard Simpson 2005Dai Koyamada 2005Markus Bock 2005Kilian Fischhuber 2006Adam Ondra 2008Patxi Usobiaga 2008Gabriele Moroni 2010Jan Hojer 2010Adam Pustelnik 2010Felix Knaub 2011Rustam Gelmanov 2012Alexander Megos 2014Felix Neumärker 2015Julius Westphal 2015


     I've built and fully replicated the route at the One Move Climbing Gym, I sculpted the majority of the holds out of wood, applied a varnish on them to obtain the glossy texture just like in reality. Fortunately the gym had all the necessary angles, and being a bouldering gym I managed to set the route in 3 pieces, which is an advantage because I can try any move by simply just stepping up from the mat.

In the trip in April I managed to link Action Directe in 2 parts. Now that I think back, when I first tried it in July 2014 I could to the moves individually and linked the first part, and after 8 months only one move threw me off.


This fairly big progress confirmed me that to train on a replica is extremely efficient but being at a distance of 1000km away makes it very hard and it consumes so much time and so much energy. Of course it would be much more simple to move there altogether until I do it, but I don't want to make this sacrifice and I also don't need to. The replica is a tool on which one builds up the required physical shape in a fast and confortable manner and the moves are learned to create flow on the real thing. Fine home-developed muscle memory.

     I've met exceptional athletes at the base of the route, Felix Neumärker, Alex Megos, Melissa Le Nevé, Jochen Perschmann etc all who have powerfully motivated me, we were working the route together and it gave me an immense joy and selfconfidence boost, seeing that I can move on AD like them. We were "standing in line" and "participating" on the way to the redpoint (April 2015). Superb. Except Megos, who has just climbed it for the 5th time, cruuuising it easily without any sound or change of expression on his face. Nothing surprising and still absolutely incredible.
When I saw him I hesitated a bit, after which I quickly started chatting with him about the route and Güllich and so.


I want everyone to know that, standing there and chatting with Megos about the route and the beta.. I mean.. he did it 5 times.. he knows everything on the "subject".. it was such an illuminating and calming dialogue.. how should I say.. I have received an extremely valuable package of information from him. A simple discussion. With probably the best climber in the world... everyone has to see how good he is. And very intelligent. After this we continued to change a few words on facebook from time to time.. I mean.. you go out in this big world and make some friends along the way, and suddenly you realize how small the world is and how much you can achieve actually.

It is good for the mind to talk with extraordinary athletes. Or not good, it is necessarry!

The grade.. it might seem that I am jumping from 8b to 9a, but in reality it's not like this at all.. imagine.. that I would climb routes step by step, 8b+, 8c, 8c+, but instead I am progressing only on AD, I also train, and naturally, like it happened, I will fall closer and closer to the top which eventually "forces" me anyway to climb thru these grades.. the difference is that there are no intermediate tops. It is very simple and not revolutionary at all. Specific until I bleed.

It was important to understand this, now I don't think of the grade anymore, and if I do then it leaves me cold, what keeps me warm tho is the desire to climb it.

     By far the greatest advantage of the replica if that it spares the rock from deteriorations. The first time I touched the holds on the route I was quite shocked of how glassy the pockets and the footholds were. I became ambitious, motivated and realized that I have a chance to do it, but I also knew that it would take a huge amount of work and perseverance and it did make me think of the impact this would generate on the rock.. I am referring to brushing, chalk, rubber etc.


     In the last 16 months I had about 200 sessions at the gym working the replica, + hangboarding and campusboarding. Imagine that you climb three quarters of the year on Action Directe, working it, and the possible negative impact you would generate on the holds.. and all this without taking into consideration that there are many other climbers who try it almost daily or are determined to do it.
Even if I would live like 20km away from the route I would still build a replica and in the case of historical routes such as Action Directe this should be encouraged.


I admit, sometimes it becomes hard to train alone, I get very little feedback but then my friends support me and this always refreshes me.
I think of the route often, on my weaknesses and try to figure out what's missing and how I will train tomorrow. I am not obsessed like some pointed out, it is just the pure desire to do something that I like, and I gain a lot of power from this feeling.


     Like most climbers, I am also a selfcoached climber and I climb after what my instinct says.
And I aimed high. And I like the process, I love it, it gives me direction, it changes me into a better person.
This is how I gain experience and this is how 9a will happen.
I write so open with honesty because there is vision. I want to prove that it is possible.
I always needed someone to look up to, an example, among which there is also Megos. He inspires me.
I will never ever be as good as him, and my message is not that you can climb 9a after 8b, but to do what you like with courage, and if you have the possibility, share the story with others and maybe you will inspire someone, and this is a beautiful thing and fundamental for any sport.

I thank Cristi Trandafir and the whole faimily for having such a big heart and for helping me so much, without you guys everything would've been much harder. See you again in the spring!
I thank Adi Margea and One Move Climbing Gym for supporting me and letting me set the route with total freedom. Greatest gym ever. Period.
I thank Fingerschinder for the amazing hangboards, incredibly versatile portable training tool. It serves well at home, at the gym and at the crag.
Thanks to ZuMont for supporting me with the climbing shoes and all the cool gadgets and gifts.
And I thank everyone who supports me, it means alot.


Action Directe the first 9a (although I would try Hubble as well), it is a historical milestone in sport climbing and if I come to think of it... W. Güllich did it 24 years ago... pffff.. absolutely unbelievable! Fantastic! It is worth researching a bit of history.
The route is short, clean power-endurance of 16 moves in a minute, very painful, dangerously fingery, cruel and brutally difficult, you need so much anger but need to stay so controlled, with a mental and tendons of steel.
It's been a quarter of a century since Milan Sykora bolted the route and along the time many elite climbers failed on it, and until now, on this as-specific-as-possible style, of dynamic one- and twofinger moves with such intensity on pockets it is still the hardest route in the world.


Oct 21, 2015

Pe cale spre Action Directe 9a

Adresez acest articol cataratorilor romani.. care au nevoie de un pic de incredere in sine.

Visez demult la traseul asta si am pornit dupa el.

Dupa 3 vizite la el puzzle-ul a devenit din ce in ce mai complet, si cum multi stiti, din pacate m-am accidentat in Germania in Septembrie, insa ce multi nu stiu este ca a fost doar o intindere musculara si sunt aproape refacut. Yey!


Este natural sa creez scepticism in ochii multora cand vine vorba de ceea ce incerc sa realizez, avand in vedere ca eu am catarat maxim 8b, poate 8a+ greu, insa eu nu cred ca iau o scurtatura spre 9a.

E esential sa-mi pastrez o perceptie logica si focusata pe asta, pentru ca lista sportivilor care au reusit Action Directe poate fi intimidanta, sunt unii dintre cei mai buni cataratori din lume.. si.. mda.. si eu vreau sa fiu pe lista asta! 

Alexander Adler 1995, Iker Pou 2000, Dave Graham 2001, Christian Bindhammer 2003, Richard Simpson 2005, Dai Koyamada 2005, Markus Bock 2005, Kilian Fischhuber 2006, Adam Ondra 2008, Patxi Usobiaga 2008, Gabriele Moroni 2010, Jan Hojer 2010, Adam Pustelnik 2010, Felix Knaub 2011, Rustam Gelmanov 2012, Alexander Megos 2014, Felix Neumärker 2015, Julius Westphal 2015

   Am construit si replicat traseul in intregime la Sala de catarat One Move, am sculptat majoritatea prizelor din lemn, le-am dat cu lac cat sa fie lucioase ca in realitate. Din fericire sala a avut unghiurile potrivite si fiind o sala de boulder am reusit sa pun traseul in 3 bucati, ceea ce e un avantaj, ca ma pot pune pe multe miscari direct de pe saltea.

In excursia din aprilie am reusit sa leg Action Directe din doua bucati. Acum ca ma gandesc inapoi, in 2014 iulie l-am incercat, am facut miscarile individual si am legat prima parte, iar dupa 8 luni iata doar o miscare m-a doborat.
Acest progres mare mi-a confirmat ca sa te antrenezi pe o replica este extrem de eficace dar la 1000km distanta este foarte greu si consuma atat de mult timp si atat de multa energie. Desigur ar fi mai simplu sa ma mut cu totul acolo pana il fac, insa nu vreau sa fac asta si nici nu este nevoie. Replica imi este un instrument pe care se creeaza forma fizica necesara repede si confortabil si se invata miscarile sa fie „flow” pe traseul adevarat. Memorie musculara dezvoltata acasa.

   Am intalnit sportivi exceptionali la traseu, Felix Neumärker, Alex Megos, Melissa Le Nevé, Jochen Perschmann etc toti care m-au motivat foarte mult, am lucrat traseul impreuna si mi-a dat o bucurie si incredere enorma, vazand ca ma pot misca ca si ei pe traseu. Stateam in linie si „participam” toti la drumul spre redpoint (Aprilie 2015). Superb. Exceptie Megos, care tocmai l-a facut a 5-a oara, si se plimba usor pe traseu fara sa scoata un sunet si fara nici-o schimbare a expresiei fetei. Nimic surprinzator si totusi incredibil.
Cand l-am vazut am ezitat un pic, dupa care m-am bagat in seama si am vorbit de traseu.

Sa stiti ca, stand acolo si vorbind cu Megos de traseu si beta.. adica.. el l-a facut de 5 ori.. el stie tot pe tema asta.. a fost un dialog atat de iluminant si de calmant.. cum sa zic.. am primit un pachet extrem de valoros de informatii de la el. O simpla discutie. Cu probabil cel mai bun catarator din lume.. trebuie vazut cat e de bun. Si foarte inteligent. Dupa asta am continuat sa vorbim pe facebook din cand in cand.. adica.. te duci in lume si iti faci prieteni daca se poate zice asa, si dintr-o data realizezi cat e lumea de mica si cat de mult poti sa faci de fapt.
Face bine la psihic sa vorbesti cu sportivi extraordinari. Sau nu ca face bine, este necesar! Absolut iluminant.

Gradul.. s-ar parea ca sar de la 8b la 9a, dar in realitate nu e asa deloc.. imaginati-va.. ca fac trasee pas cu pas 8b+, 8c, 8c+, dar in schimb eu progresez doar pe AD si ma antrenez, si in mod firesc cum s-a si intamplat, voi pica tot mai aproape de top ceea ce „ma forteaza” sa catar prin gradele respective oricum.. diferenta fiind ca nu ai topuri intermediare. Este foarte simplu si deloc revolutionar. Specific pana la sange.
A fost important sa inteleg asta, acum nu ma mai gandesc la grad, sau daca da atunci ma lasa rece, ce ma tine cald in schimb este dorinta de a-l catara.

   Pe departe cel mai mare avantaj a replicii este ca scuteste stanca de deteriorari. Prima oara cand am atins prizele pe traseu am ramas socat la cat de sticloase erau gaurile si prizele de picior. Am devenit ambitios, motivat si am realizat ca am sansa sa-l catar, dar stiam si ca va presupune multa munca si perseverenta si m-a facut intr-adevar sa ma gandesc la ce impact o sa aiba acest lucru asupra stancii.. ma refer la perieri, magneziu, cauciuc de pe talpa etc.

   In ultimele 16 luni am avut cam 200 de sesiuni la sala de lucrat doar replica, + atarnari si campus. Imagineaza-ti ca te dai trei sfert din an pe traseu si posibilul impact negativ pe care il poti genera pe prize.. fara sa ne gandim ca aproape zilnic sunt oameni la traseu, unii doar sa incerce odata, altii motivati sa il faca.
Si daca as locui la 20 min de traseu, tot as construi o replica, si in cazul traseelor istorice cum e AD acest lucru trebuie incurajat.

Recunosc, uneori devine greu sa ma antrenez singur, primesc putin feedback insa atunci automat ma sustin prietenii si imediat ma reimprospatez.
Ma gandesc des la traseu, la slabiciunile mele pe traseu si incerc sa imi dau seama ce mai lipseste si cum ma voi antrena maine. Nu sunt obsedat cum au afirmat multi, este doar dorinta pura de a face ceva ce imi place, si acest sentiment imi da multa putere.


   Ca majoritatea cataratorilor, si eu sunt un autodidact si ma catar din ce imi spune instinctul.
Si am tintit sus. Si imi place procesul, il iubesc, imi da directie, ma schimba intr-o persoana mai buna.
Asa vine experienta si asa va fi 9a.
Scriu din sinceritate, si asa de deschis, pentru ca exista viziune. Vreau sa se vada ca se poate.
Am avut mereu nevoie de cineva la cine sa ma uit in sus, un exemplu, printre care si Megos. Ma inspira.
Nu o sa fiu asa de bun ca el in veci, nici mesajul meu nu este ca poti sa faci 9a dupa 8b, ci sa faci ceea ce iti place cu curaj, si daca ai posibilitatea, imparte povestea cu altii si poate o sa inspiri pe cineva, iar asta este un lucru foarte frumos si fundamental pentru sport.

Ii multumesc lui Cristi Trandafir si intregii familii pentru ca au un suflet asa de mare si m-au ajutat asa de mult, fara voi ar fi fost totul foarte greu. Oameni cu sufletul bogat! Dar ne vedem in primavara!
Ii multumesc lui Adi Margea ca m-a lasat si inca suporta sa-i ciuruiesc panoul cu lemnele mele:)
Cea mai faina sala. Punct.
Si multumesc celor care ma sustin. Inseamna mult.

Action Directe este primul 9a (cu toate ca m-as da si pe Hubble), este o borna istorica in escalada sportiva si daca ma gandesc ca W. Gullich l-a facut acum 24 de ani.. pff nu imi vine sa cred! Fantastic! Merita cercetata istoria.
Traseul este scurt, power-endurance curat de 16 miscari intr-un minut, foarte dureros, periculos pentru degete, crud si brutal de dificil, trebuie sa fii nervos dar neagitat cu tendoane si un psihic de otel.
A trecut un sfert de secol de cand l-a batut Milan Sykora si de-a lungul timpului multi cataratori de nivel mondial au esuat pe el, si pana in prezent, pe acest stil cat se poate de specific, de miscari dinamice violente de asa intensitate pe gauri de 1-2 degete inca este cel mai greu traseu din lume.



Mar 4, 2014

Competiții și experiență

Energy!

Bucuresti 19.10.2013 - 25.10.2013
Am plecat la Bucuresti sa ma dau o saptamana cu baietii, la Fabrica si la Sema, am si reusit sa ne organizam si am tras de prize;)
Bitza Reloaded 7B
Am stat la BiFi unde am povestit despre catarat in fiecare seara, in weekend a avut loc concursul "1,2,3-Fuga dupa ei" unde am luat locul 5 si am ajuns si la Bratilesti unde ne-am dat un pic si cu alti iubitori de natura. M-am bucurat enorm sa ma catar la sali diferite cu cei mai buni din tara, stiam ca a fost o oportunitate foarte buna sa vad cum ma misc dupa o perioada de cateva luni fara competitii la nivel national.
M-am simtit si eu prezent "acolo" printre baietii tari, la nivel cu ei, intr-o forma mult mai completa decat inainte.

Brasov 26.10.2013
Cu o pereche noua de espadrile primite, Wild Climb Mangusta :), weekendul urmator am luat trenul din Bucuresti spre Brasov si m-am dus la prima etapa de Trofeul National de Bouldering 2013, la sala NaturalHigh.
Blocul final - POWER IT OUT!!
Oli a amenajat, traseele la calificari au fost in mare parte atletice, cu miscari lungi, frumoase. Am prins lejer finala, nu m-am distrus, era bine.
Finala a fost spectaculoasa, cu un traseu tehnic si trei de power, din care unul m-a depasit fizic in momentul respectiv. Cu 3 trasee din 4, m-am clasat pe locul 3, a fost un inceput destul de pozitiv. Struteanu pe 2 si Dan pe 1.

Cluj 09.11.2013
Next: Centrala de Escalada. A fost prima oara cand am vizitat sala, unghiurile sunt faine dar sala e asa de mica incat un concurs la lucru poate sa contine doar trasee cat-de-cat statice. Traseele puse de Neghi si Varlanu, mi-am amintit cum e sa intepti ca descreieratul :D Excelent! Am prins finala, si ce sa zic.. din 4 trasee am reusit doar unul, dintre celelalte 3 unul era prea fizic, unul greu per total, si unul din care n-am inteles nimic :)) Nici nu am plecat haha! Dezastru. Las-o asa, am iesit pe locul 6, pe Georgica parca era scris "mop" :)) a sters pe jos cu noi toti! Puternic animal!
Blocul 2 - Jump dragutz
Am incercat sa identific si la etapa asta ce nu a mers bine, si asta este de fapt important.

Novi Sad, Serbia 16.11.2013
A inceput Pannonian Bouldering Series 2013, pentru care m-am simtit super relax. Nu numai ca am castigat anul trecut, si asta m-a tinut sus cu capul, ci stiam ca am crescut mult de atunci.
Blocul pe gauri - asprime!
Prima etapa a inceput la Novi Sad unde iarasi traseele clasice stanga-dreapta pe "robinete" hahahaha, ai tras ai facut. Cam taranesti traseele, dar vai de mine ce m-au rupt! De la iubitor de miscari fitoase dinamice din fund la campus pe intepate... pff.. soc!:)) Buna tranzitie, am prins finala usor. A doua zi la finala traseele au fost surprinzator de bune, variate, cu unul pe gauri, unde ca si anul trecut, am reusit sa "sparg gheata". :)) Margica a fost chill ca de obicei, si a castigat, eu am fost pe locul 2 cu cateva incercari mai multe ca el. Pe locul 3,4,5,6 au fost doar maghiari, cu niciun sarb in finala. Super motivati baietii maghiari, unul in special talentat, Farkas Tamás, care la escalada e la complet alt nivel decat aproape toti din Romania. Seamana un pic pe Ondra la fata, si la stil, nas, fizic, tipat :D M-a surprins cum s-a dat, e cu cativa ani mai mic ca mine, si se misca foarte foarte bine. M-am bucurat mult ca am cunoscut cataratori maghiari, si si puternici.
Adi 1. Eu 2. Tamás 3.
Timisoara 23.11.2013
A doua si ultima etapa de PBS la OneMove, unde, ca si anul trecut nu mi-am pus problema sa nu castig.
Si asa si a fost, Adi a amenajat niste trasee elegante ca de obicei pe care intr-o ora le-am facut (din cele 4 ore disponibile), iar la finale cu 3 flashuri si unicul top la blocul 4 am castigat etapa si astfel si totalul. Nice!
Nivelul concursului a fost cu cateva clase mai jos comparativ cu trofeul de exemplu, insa calitatea traseelor a fost deosebita, mi-au placut enorm, variate mult, miscari cu detaliu si cap.
Cea mai buna chestie care s-a intamplat a fost ca am cunoscut baietii din Ungaria, si asa anul asta speram ca va exista si cea de a 3-a etapa, la ei, pentru ca asa este fair, si asta trebuia sa fie PBS de la inceput. Asta inseamna mai multe concursuri, si impact direct asupra nivelului de catarat atat aici cat si acolo. Se va face treaba serioasa. :)

Premiere la total - Eu 1. Farkas Tamás 2. Balogh Zsolt 3.
Dupa 5 concursuri intr-o perioada de doua luni eram deja activat bine, am avut iarasi acel sentiment cand asimilez foarte repede miscarile noi, zburam din priza in priza, coordinarea era deja ascutita, forta buna de contact, insa relativ slab la intepat. Oricum, marfa!:D
La sfarsitul anului am inceput un program de antrenament de forta pentru degete, asa am simtit, care urma sa se gate inaintea urmatorului concurs.

..::2014::..

Budapesta 09.01.2014
La inceput de an am mers o saptamana la cel mai bun prieten al meu la Budapesta, si am si vizitat sala Mountex, unde s-au adunat cativa puternici. In mare parte am vazut prize lucioase dar oarecum pozitive, stilul sarbesc, numai la un nivel mult mai ridicat, intepate luate pe umar in tavan, acrosaje.. physical biznis! A picat bine stilul si inclinatia diferita decat cu ce sunt obisnuit ;) A fost o experienta diferita ce accente putin diferite pe aspectele sportive.

Bucuresti 18.01.2014
Si a inceput si etapa a 3-a de TNB, la Bucuresti in sala mea preferata Vertical Spirit!:D:D
In 2013 am castigat o etapa de Campionat National aici, si de data asta desi slabit putin temporar de la atarnarile facute suplimentar timp de 5 saptamani, psihic m-am simtit excelent.
Cum am deschis usa salii, BAM m-a lovit in piept energia! Muzica buna cu DJ, atmosfera hiperintensa, trasee puse de Georgel si Robert... calitate curata cu spectacolul aferent.
M-am simtit setat pe formatul concursului, si cu toate ca dupa ce am inceput sa catar m-am simtit fara vlaga din lipsa de somn, mancatului haotic, oboseala, am prins totusi finala cu un loc sigur.
La finala traseele au fost frumoase dar mai ales bune, filtrau bine finalistii, dinamice, tehnice, grele, de solutionare. Eu am fost destul de praf, am ratat podiumul, cu locul 4, dar a fost una dintre cele mai spectaculoase etape din TNB.

Blocul 3 - Storcatorul de power! So good!

Bucuresti 22.02.2014
Bloc 2 - Flash
Ultima etapa de TNB, la Fabrica de Catarat, care in momentul de fata are cea mai mare suprafata de bouldering din tara, cele mai bestiale unghiuri si inclinatii, si un tavan care cade pe spate inapoi, apoi topout luuuung! Imens! It's beautiful ;D
Routesetterii au fost Jan cu Rus, calificarile au avut trasee superbe ceea ce era si de asteptat.
Am intrat in concurs cu o pereche nou noutza de Manguste, a doua pereche, superbi, superbi!!
Am prins finala relax, pe locul 6.
Primul traseu a fost facut de toti cu flash aproape la toti, in afara de mine, pentru ca nu cunosteam unele prize si dadeam cumva gresit in intermediara, cu toate ca era buna. Asta e :)
Bloc 3 - a beauty!
Al doilea traseu avea priza cheie un bidoa pe care-l cunosteam, blocul asta l-am flashuit usurel.
Traseul 3 a vazut doar intermediara (din prima cred la toti), deci practic nu a contat.
Ultimul traseu a vazut doar intermediara, start iesire cu picioarele inainte din tavan, foarte frumos. Nu am tinut intermediara intepata, si deci asta a fost etapa pentru mine :)
Am luat locul 5, si cu cele mai bune 3 rezultate din cele 4 etape m-am clasat pe locul 5 pe tara.


Nu vreau sa detaliez traseele pentru ca nu are rost, in schimb o sa zic ce am invatat din ele.

Prize straine
Pot sa fac mai mult daca cunosc toate prizele din celelalte sali. Din sala noastra simt fiecare priza si dau precis constant, stiu la ce sa ma astept la orice miscare si ma calibrez, in schimb daca e o forma straina atunci dau in ea cu mai mult efort decat este necesar, si asta pe mine la calificari m-a taxat destul de mult, esuand la mai multe incercari, ajungand in finale epuizat. La finale am simtit la fel. Am fost super motivat dar nu le stiam!!!! Ahhh ce horror :)) Si singura solutie este contactul cat mai des cu o varietate cat mai mare de prize si miscari pe ele. Asta e, trebe mangaiate toate.

Stil sau scuza?
Mai demult cand nu-mi iesea un traseu imi venea de foarte multe ori iritat sa "dau vina pe stil", zicand ca nu imi este pe mana traseul. De cand nu mai cred in asa ceva (vorbesc de concursuri de boulder) am inceput sa prind finale in mod constant. La concurs daca "nu este stilul meu" si o dau in bara inseamna ca imi lipseste ceva; tehnica sau solutionare sau forta sau determinare sau orice altceva. Este atat de adevarat, aici iese in evidenta daca un sportiv este complet sau nu si este exact acest lucru pe care il urmaresc la concursuri.
Stiluri diferite intre Timisoara si Bucuresti? Nu exista asa ceva, pur si simplu nivelul in capitala este mai ridicat si oamenii se dau mai constant si mai des pe prize si miscari grele.

Efortul
Destul de rar se intampla sa ma dau la OneMove cu Adi din cauza ca avem program diferit, si asta inseamna ca trebuie sa pun prize grele, sa imi identific slabiciunile singur si sa imi dau miscari pe care ma simt slab, si toate astea fara feedback. Asta nu este o problema, dar uneori cedeaza imaginatia si "pierd nivelul" traseelor pe care ma dau, dar imi dau seama destul de repede daca miscarea respectiva nu face nimic altceva decat sa ma oboseasca degeaba. Cand ma dau cu Adi si este in forma atunci imi este mult mai usor din toate punctele de vedere sa trag de mine la maxim. Daca ar fi mai multi cataratori de nivel national in Timisoara cu care sa ma dau atunci cand plec la competitii, in capitala de exemplu, atunci in loc sa existe riscul "incerc sa tin pasul" cu baietii probabil as avea alte rezultate. Inseamna foarte mult sa am stimuli in jurul meu, si cand aceasta nu exista atunci sunt pe cont propriu si totul trebuie sa vina de la mine. Merge, mai castig, mai nu :)

Competitiile
Clasamentul este secundar si putin orientativ pentru mine, cel mai important lucru din toate aceste experiente este sa invat ceva si sa realizez ca progresez, insa aceste doua lucruri le pot face doar daca particip la cat mai multe concursuri si sa dau tot posibilul din mine, si daca am facut asta, doar si numai atunci dupa un sezon competitional pot privi inapoi o secunda linistit la ceea ce am realizat pe termen lung si per ansamblu si, hopefully, sa ma ia un zambet, asa cum m-i s-a intamplat si acum, vazand clar cu ce am devenit mai bun decat sezonul trecut.
Pentru mine fiecare etapa este o traire intensa si emotionala, de la extaz la frustrare dar si invers, iar motivatia pe care am dobandit-o doar prin aceste concursuri este incredibila. Este cel mai eficient mod sa cresc ca si sportiv, si ma bucur sa particip, si daca nu castig, pentru ca experienta pe care o aduc acasa imi este foarte pretioasa. Au fost frumoase etapele, fiecare a avut ceva special, nu doar cataratul, ci toate weekendurile.

Si simt ca ma dau mult mai bine.

Oct 6, 2013

Wild Climb Pantera review

La inceputul anului mi s-a propus o sponsorizare de la echipa Wild Climb, o companie ce produce o gama larga de espadrile de catarat dar si cateva papuci de tura. Fara ezitare am acceptat entuziasmat pentru ca m-am mai dat inainte cu espadrile de la ei si am fost bine multumit.

Am primit o pereche de espadrile Pantera si m-am dat cu ele destul de mult cat sa pot spune cateva cuvinte despre ele.. si deci cititi cu atentie! :D

Si e important sa zic ca asta este un review, adica parerile si experientele mele personale despre espadrile, si nu un sac de laude aruncate in aer doar ca sa fiu "mai iubit" de echipa :)) Sper sa pot oferi credibilitate.


Pantera


M-am dat cu ei la sala mult (boulder) si la stanca mai putin (escalada), pana s-au rodat destul de bine cat sa imi fac o idee corecta; criteriile care conteaza cel mai mult sunt varful, calcaiul, confortulcat de mult se lasadurabiliatea; toate astea clar in contrast cu pretul.
Iarasi este importanta destinatia acestora: bouldering, escalada sau trad (adica “clasice”, trasee de mai multe lungimi de coarda). De exemplu daca iau espadrile de boulder stramti la un trad de 10 lungimi atunci imi tai picioarele de durere :)).. iar daca iau papuci de trad mai lejeri la un concurs de boulder atunci cel mult sterg praful de pe panou si nu catar nimica :D

La Pantere am cu doua numere mai mici decat ce port pe strada, pentru boulder in sala imi este perfect.


● Varful este agresiv, adica curbat in jos si asimetric. Asta inseamna ca in surplombe pot sa pun presiune cu varful si sa trag ("sa agatz") in afara mult mai usor ca sa raman pe prize, si sa nu ma balansez (si poate sa si pic). Pe vertical/fetze cazute cu toate ca varful e orientat mult in jos, se indoaie uniform un pic partea din fata si prinde pe prize micutze foarte bine. E un lucru bun sa te poti da atat pe fetze cat si pe surplombe cu aceeasi espadrile, mai ales cand vine vorba de competitii.



● Calcaiul este fain! Cam asta-i cuvantul ;) Pot sa trag de ea cat de tare vreau fara sa ma "descalt". Suna destul de banal acest detaliu dar cand esti dispus sa investesti atatia bani in espadrile si sa te trezesti ca nu poti agatza cu calcaiul ca-ti pierzi slapii pe drum atunci e foarte nasol :D Panterele nu au goluri si tot calcaiul este destul de sensibil; de exemplu cu cele mai renumite espadrile din lume pentru bouldering (se stie care) nu am fost in stare sa fac trasee din cauza calcaiului voluminos si dur (sensibilitate redusa) dar am reusit ulterior cu Pantera - asta a insemnat mult pentru mine.


● Confortul depinde foarte mult de forma piciorului, deci aici nu pot vorbi decat doar din punctul meu de vedere. A fost simplu si mi-am dat seama imediat: era o zi rece, la fel si espadrilele deci erau mai tari decat in mod obisnuit, si dupa ce i-am tras in picioare (doua nr mai mici decat pe strada) ma strangeau tare insa uniform pe toata suprafata, fara “hotspot”-uri, adica fara vreun punct unde apasa foarte tare. Pain-free! :D Dupa cateva ture pe panou au luat caldura piciorului si s-au mulat foarte fain.

"Dar confortul nu conteaza la boulder, ca te dai doar scurt!" - nu pe naiba :D   Daca modelul nu este ergonomic, dupa cateva ture de incaltat-descaltat, mai ales cand te dai volum la bouldering (multe trasee la lucru) atunci dupa un timp incepi sa transpiri si sa injuri fara sa stii de ce.. Conteaza mult, durerea iti ia foarte mult din sensibilitate si din intreaga atentie, indiferent de cat de bun esti la "inghitit durerea" :) Cand eram la inceput mi-am luat ceva papuci cu un model incomod, exagerat de stramti si de asimetrici, ca asta credeam eu ca este succesul in catarat, si mi-am zis ca sunt Rambo si "nu ma doare". Dar din subconstient tot in maini m-am dat ma strangeau asa de urat, la fiecare pas ma constipam de durere.. what a plonker!:))

● Cat de mult se lasa?? Aceasta poate fi un subiect cu doua taisuri, insa in cazul Panterelor e simplu. S-au lasat foarte putin, si si asta s-a intamplat in perioada caniculara. Deci nu trebuie luat cu sapte numere mai mici ca nu se fac barci, maxim 2.

● Durabilitate; espadrilele trebuie tratati fara mila, calci pe ce vrei, agati cum vrei, altfel nu isi indeplinesc scopul. Adica cel mai important lucru este realizarea traseului, dupa care speri ca nu s-au deteriorat :) Oricum la toate espadrilele la un moment dat se va intampla: se toceste varful, se dezlipeste cauciucul de pe piele, se dezlipeste talpa, se rupe pielea, se rup cusaturile, se rupe chinga de incaltat/descaltat, se rupe sky-ul/elasticul/siretul, se pierde forma agresiva definitiv. Si este normal sa se intample toate astea, insa preferabil cat mai tarziu.
Am tras in toate felurile de Pantera vreo jumatate de an la bouldering (in medie 3-4 zile/saptamana) si nu a patit nimica in afara de o deteriorare a siretului, pentru ca am o tendintza sa acrosez destul de mult la boulder si la stanca, printre care si pe cateva trasee proaspat batute la Herculane unde microcristalele si-au lasat urmele pe orice..
Cauciucul de pe talpa este Vibram si nu pot sa zic altfel decat ca varful se toceste intr-un ritm normal, comparativ cu toate espadrilele cu care m-am dat pana acuma, care au avut de fapt tot talpa Vibram.

● Pretul este un pic mai mic decat la majoritatea espadrilelor de escalada ce se gasesc in magazinele noastre si pe siteuri, pentru ca Wild Climb produce articolele si la noi in tara. Nu este un secret ca o pereche de espadrile costa ceva banuti, eu am comparat Pantera cu toti papucii cu care m-am dat vreodata si chiar au dat lovitura cu modelul asta, iar pretul chiar este bun. (am scos din calcul "espadrilele" (ceva firma straina) din Decathlon care se vand la kilogram.. cu care joci mai degraba fotbal :))

In concluzie sunt foarte multumit de Pantere, sunt foarte faine si cam asta este reviewul.
Ca si o paranteza, Daniel Ungureanu face parte tot din echipa si am vazut cu ochii mei cum a castigat Campionatului National de Bouldering in 2012, as zice detasat, cu espadrile Wild Climb. Spune si asta ceva :)

Si cel mai important, multumesc Echipei Wild Climb ca m-au luat printre ei, m-a motivat foarte mult acest gest, oameni faini peste tot! :D




Mar 24, 2013

C.N.B. 2013

M-am enervat!

Asa e cel mai sincer sa incep :)

Anul acesta in sfarsit am participat la toate etapele ale Campionatului National de Bouldering, doua etape la Bucuresti, una "acasa" si ultima la Iasi. Vreau sa scriu cum am vazut eu acest concurs, cum m-am simtit, ce am gandit, ce am invatat, sa zic pareri, pentru ca a fost un eveniment frumos si ar fi pacat sa uit amanuntele.

● Prima etapa in Bucuresti s-a tinut la Fabrica de Catarat unde ca si anul trecut, a amenajat Nicolas. Stiam ca s-ar putea sa am probleme la aceste trasee pentru ca anul trecut am fost varza.
Am ajuns la Bucuresti, pac somn zZz
Ne-am trezit, eu am baut un pahar de pre-workout  (Craze), ca "sa ma bage in priza" :) . Am ajuns la sala, deja extinsa, faina! M-am inscris si am inceput incalzirea sus la izolare unde problema evidenta este spatiul mic. Nu prea am reusit sa ma incalzesc bine, imi era si frig dar oricum ma simteam puternic. Au inceput calificarile, m-am calificat fara probleme in semifinale.
A doua zi aceeasi demers, eu un pic neincalzit si au si inceput semifinalele. Am facut o catastrofa la fel de mare ca si anul trecut, am mers static, am strans de prize ca un descreierat, m-am pompat, m-am dat supermega prost, la sfarsit m-am si enervat atat de tare incat mi-am rupt tricoul.. Am ramas pe locul 10.

Traseele au fost foarte bune, ca si stil, nivel, departajare, indiferent de ce am facut eu.

Ma asteptam la mult mai mult de la mine, macar sa prind finala, caci stiam ce pot, si aceasta "palma grea" pe care am luat-o a fost sursa unei furii de nedescris. N-am mai putut de nervi si nici nu am mai incercat sa ma abtin, am inceput sa ma comport asa cum m-am simtit in interior, ca un copilas frustrat :)). La sala OneMove am fost in continuare hranit de nervi si dadeam miscari dinamice, tari, pe prize proaste si de fiecare data cand nu iesea ceva injuram si dadeam in placa. Weekendul care a urmat s-a tinut un concurs de bouldering la lucru in Belgrad, unde stiam ca voi "rade tot". Am ajuns, am baut doza de N.O.-Xplode, am concurat si am iesit pe locul 2. cu Feri, pe 1. fiind Adi. M-a deranjat un pic ca locul meu a fost impartit, dar ce m-a scos din sarite a fost ca nu am castigat. Adica iesirea asta nu m-a facut decat sa fiu si mai frustrat..

A fost prima oara in viata mea cand eram asa, insa brusc am inceput sa ma dau mult mai dinamic si mai bine decat inainte.

Si mi-am mai dat seama de un lucru: sa nu iau nici un fel de pre-workout inainte de concurs, pentru ca "ma voi astepta sa ma ajute" si voi lasa garda jos, rezultatul fiind shit climbing. Pare foarte simplu, dar mi-a luat mult pana mi-am dat seama de ce m-i se intampla in subconstient..

● Dupa o saptamana am si ajuns la a doua etapa din Bucuresti, la Vertical Spirit. Am fost super psyched pentru ca iubesc sala asta, cireasa de pe tort fiind ca Oli era amenajator. Am intrat in sala, primul lucru a fost un skandenberg scurt cu el :)), am extras iarasi numarul meu norocos 13, dupa care repede ne-am si incalzit. De data aceasta panoul de incalzire la izolare a fost o surplomba de 30 destul de mare, cu prize puse chiar foarte bine. Si baietii au inceput sa puna niste miscari, pe care eu am cam scartait.. am fost prea bine dispus si in momentul acela mi-am dat seama de acest lucru, ca trebuie sa ies din zona de confort si sa dau tot... din nervi!
A fost ca un switch, dar am inceput sa ma misc si eu. Adi a venit si mi-a zis: "Maty, ce faci? Calmeaza-te." Eu i-am raspuns zambind: "Nu nu, e bine. E ok, crede-ma." A fost caldut in sala, m-am si incalzit foarte bine, si au inceput calificarile. Am flashuit tot cat puteam de mult in maini ( amanunt foarte important de mentionat :D ). Am inceput cu dreptul si asta chiar mi-a dat un boost psihic.

A doua zi m-am simtit light si strong, activat, am stat bine cu capul. Si au inceput semifinalele.
Am intrat in primul traseu de la semifinale, traseu pe surplomba, numa' gauri, riglete, pfaaai ce avem aici! Rusine sa-mi fie daca nu-l fac "Maty style"! Planul era simplu, am intrat in traseu si l-am flashuit integral static in blocaje, pentru ca pot si asa imi place mie na! :))

Pti si Nutu lockin' it off

Al doilea traseu presupunea sa dai dintr-o intepata inversa intr-o scursa flescaita, din care trebuia sa pleci intr-o ranga indepartata. Din prima incercare dau in scursa si "simt ca nu simt nimic" si dau repede la ranga, dezechilibrat, haotic, o fi ce o fi! Si sa vezi ca nimeresc, si si tin!


Adi si Titi la ultimul traseu din semi - fain dar heavyweight

Pe celelalte doua trasee nu prea am reusit multe, dar cu primele 2 flashuri m-am calificat in finale cu Titi, Adi, Robert, Bifi si Pti. Dar asa ceva... "IN FINALE!! EU?!" Nu mi-a venit sa cred, a fost prima oara la campionat cand m-am calificat in finala. A vazut si Bifi ca sunt cam surprins de mine, si a zis: "Maty, tu esti cel mai puternic de aici, e firesc sa fii in finala, tu ar trebui sa castigi de fapt." I-am raspuns cu un "Hm.. :)" caci auzisem asta de la atatia, insa acum era teritoriu nou pentru mine, nu stiam cum o sa ma descurc. M-am adunat repede si am incercat in acele cateva ore sa ma obisnuiesc cu gandul ca voi castiga.
La finale am intrat la izolare cu un "io-s cel mai puternic d'aici si daca's atent castig :)" in minte. Nu aveam o asteptare directa ca o sa castig, ci ma asteptam doar sa incerc cat mai mult sa fiu atent, ca restul stiam ca va veni de la sine. Este cert ca ceilalti cataratori care prind finalele on-a-regular-basis deocamdata au mai multa experienta ca mine, si singura modalitate pentru mine de a compensa cu forta e sa fiu atent. Si e greu sa fii atent :D
Si soseste timpul sa vizualizam traseele, cu primele impresii:
- primul bloc a fost un jump superlung cu un top intins: "power frate! smulg tot! asta-i bun"
- al doilea era tot pe surplomba cu ceva scurse, riglete si un volum top: "pare ok.. voi vedea eu ce iese pe parcurs.."
- blocul 3, cateva miscari pe niste intepate brutale, cu ceva volum-strucura, scursa top...: "aoleuu... haos! nu-nteleg nimic! aici sunt taiat.. eh nici nu ma mai stresez la asta.."
- si ultimul bloc start pe o "platforma" in picioare, transfer pe volume, bidoa, top ranga: "ma asta pare cam prea usor.. o fi ceva trick?"
Sa-nceapa show-ul! :)

Primul intra Titi, n-a trecut un minut si deja se aud aplauzele...
Urmeaza Adi, la fel de repede se aude cum si el il face.. In acest moment m-am speriat un pic, pentru ca pe el nu prea l-am vazut dand jumpuri din astea si ma gandeam ca poate a mers static.. ceea ce eu nu imi puteam inchipui sa fac.. "poate nu merge jump?!" Na asta este, intru al treilea, ma pun si-i dau tare! Dau o dinamica, iau ranga dar doar buza si il scap! Offf.. insa am vazut ca-i bine daca dau jump. A doua oara dau mai calibrat, tin si ii si dau top. Urmand sa aflu ca nimeni nu l-a facut flash, deci nu era grav ca l-am facut din a doua.

Adi-n viteza!

Al doilea traseu nu a vazut top, aici s-a jucat la numarul de incercari la priza intermediara, oricum a fost frumusel.

Am luat open hand chestiile alea... turbat ce sunt!

Si vine traseul treeei... hai ca trec si peste asta cumva, ce sa fac...
Intra Titi, flash! Nu ma asteptam dar nici nu m-a surprins. Urmeaza Adi, si se pare ca nu il face.. hmm.. apoi mi-am reamintit ca el inca era accidentat destul de rau la un deget si de aceea nu a reusit.
Vine randul meu, intru foarte calm, fara nici o asteptare, chalk up, fac si eu un plan macar sa pornesc din traseu :)), si ma pun. Dau la intepata, transfer de picioare, ma duc la intermediara laterala dar incep sa ma dezechilibrez, fac un balans insa tin la liiimita, si raman pe ea. No, in acest moment a innegrit totul in fata mea, caci nu credeam ca voi ajunge pana acolo. Nu mai aveam plan, am uitat traseul, prizele, am uitat miscarile, nu am vazut nimic. Totul a devenit blank. De aici am continuat fara sa gandesc, am mers instinctual. Dau in penultima priza, o intepata taioasa, pe care o nimeresc foarte prost, ii prind doar muchia, nu o simt aaabsolut deloc dar totusi dau palma la topul scurs, disperat. Si ramane mana pe ea f*tui! Dublez! L-am facut!! Flash!!! Bat cu piciorul in placa de bucurie! Nu imi vine sa cred ca l-am facut!
Inca socat dar coplesit de fericire ma intorc la izolare. Baietii se mira cum de l-am facut, nu cred ca se astepta cineva. Acum sunt constient de faptul ca ultimul traseu va fi cel decisiv.

Bifi in actinue, la fel flash

Astept in izolare si dintr-o data se baga o melodie pe care eu o ascultam de fiecare data cand mergeam la antrenament. Instant m-a cuprins un rush de adrenalina, ma simteam ca acasa, ma simteam fresh, motivat, puternic, activat la maxim. Si imi vine randul la ultimul bloc.
"Acuma este."

Ma pun pe platzul de start cu emotii, recunosc, si sar la volum, dar alunec de pe ea.. insa cumva acest lucru m-a calmat, "s-a dus flashul, acum ne concentram."
Incercarea 2, cealalalta varianta, pentru sportivi mai lungi. Pac la volum, tin. Hop la urmatorul, este. Dau in bidoa cu mana stanga si cu o mare satisfactie static din biceps "ma crankui" la top, dublez, savurez un blocaj scurt si revin :) A fost usor.

Jump sau sfoara? :)

Salut spectatorii, dar concursul nu s-a terminat inca. Vin Bifi, Robert, din cateva incercari reusesc si.

Bifi showing the way it's done!

Mai urmeaza Pti.
In acest moment eu ma clasam pe 2 daca Pti reuseste sa il faca in mai putin de 3 incercari parca. Intra si eu il privesc cum va face clasamentul. Noroc ca Sanziana m-a luat in brate si m-a calmat :D
Porneste Pti, prima incercare nu ii iese.. inca sunt pe 2.. a doua incercare, nici asta!! A inceput sa-mi sara tensiunea :)) Lumea deja ma felicita, eu "inca nu, inca nu e sigur..". A treia incercare, dar nu reuseste sa ajunga la scursa... si trece timpul. Nu pot sa imi explic de ce nu a reusit. S-a terminat concursul.
Eu eram in ceatza, oamenii veneau si ma felicitau, au mai trecut cateva momente si atunci am realizat ca am castigat etapa.
Am castigat etapa la Vertical Spirit! :D

Titi 2.  Bifi 3.

Am trait niste momente intense la aceasta etapa, cel mai memorabil fiind flashul din traseul 3 din finala. A fost ceva special acolo, nu era greu, dar a fost altfel decat restul traseelor.

Multumesc Oli pentru trasee si melodii. :)

Am ajuns acasa la Timisoara si era clar ca daca ma misc bine acasa va trebui sa merg si la Iasi, caci am inceput sa concurez si eu cu o etapa castigata. Nu am facut nimic special pana la etapa 3, m-am catarat doar cat sa ma tin in forma.

● Si se face sambata dimineata, calificari :)

Morning lockoff :)

Am flashuit 4 din 5, unul fiind pe vertical cu care n-am avut absolut nici o treaba :))
A doua zi la semifinale nu am mai avut nici un stres, am stat foarte bine cu capul si stiam ca voi prinde finala si asa si a fost.

Morning spank :D

Ajungem la finale, eu, Adi, Rus, Pti, Bifi si Oli. Ne incalzim, si mergem la vizualizare. Toate traseele par clare, destul de usoare.. vedem.
Long story short, toate traseele s-au facut, primii trei flashuind tot, departajarea fiind din numarul de incercari si din semifinala si asadar am iesit pe locul 5. Nu-i rau...

 Bifi pe traseul 3, eu pe 1


Ultimul bloc, piramide pe vertical, dragutz

Poate ca o sa fiu injurat acum :)), insa parerea mea este ca traseele fiind atat de usoare in aceasta etapa, nu s-a pus destul accent pe aspectul sportiv al cataratului, ci mai degraba pe abilitatile de solutionare si atentie. Nu am nici un fel de problema cu asta, nu am nicio scuza pentru locul obtinut, cred doar ca prin aceste trasee forma fizica a sportivilor a jucat un rol mult prea putin important in comparatie cu celelalte etape. Oricum a fost intens :D Vorba lui Oli, cel mai bun castiga, si sunt de acord cu el.
Traseele au fost spectaculoase, a fost un concurs fain si multumesc colegilor de club pentru efortul depus. :)

Bifi 1. Adi 2. Oli 3.

Prin urmare in clasamentul general am ajuns sa avem aproximativ acelasi punctaj, Bifi, Titi, Pti si eu, deci castigatorul etapei la Iasi urma sa fie campionul national. Cand am vazut punctajul fara ezitare am zic ca merg la Iasi.

Si am plecat la Iasi! ...cu trenul foamei :)) 17 ore la cuseta, am dormit surprinzator de bine si de mult.
Sambata dimineata am ajuns la sala, au venit cam putini, dar primii din clasamentul general au fost prezenti.
Intram la izolare sa ne incalzim. Eu nu am putut sa ma incalzesc bine pentru ca am avut la dispozitie doar un panou vertical, fara saltele, cu prize care se miscau.. pentru un concurs de bouldering multi nu se pot incalzi pe asa ceva.. Cred ca se stia din timp ca se va tine o etapa la Iasi si se putea macar incorpora moonboardul la izolare.. sa se traga o prelata, in fine.. Clasamentul fiind atat de strans ma asteptam la un pic mai mult. Imi pare rau daca am suparat pe cineva, insa asta este :)

Intru la calificari dar nu reusesc sa le fac pe toate dar ma calific in semifinale;
A doua zi semifinale, trag de mine si ma calific in finale;
Dupa masa incepe finala, si cu un singur flash ies pe locul 6.

 




In trei randuri cam asta s-a intamplat la Iasi, n-a fost bine, n-a fost rau, lasand detaliile deoparte motivul principal pentru care nu am reusit sa fac mai mult a fost oboseala acumulata, atat psihica cat si fizica. Ma bucur ca am mers si m-am simtit bine. Multumesc amenajatorilor pentru trasee, toate mi-au placut, destul de diverse si complexe. 

Si acuma... felicitari noului Campion National la Bouldering 2013 - Micu Bogdan aka Pti :)

Bifi 2. si Titi pe 3.   -   Bravo baietii!

Astfel in clasamentul general final am iesit pe locul 4. si Adi pe 5.

Este o diferenta imensa in comparatie cu ce am facut anul trecut si sunt mai multe motive.
Am cunoscut majoritatea sportivilor si nu m-am mai simtit intimidat, ca un strain.. chestiile astea au fost doar in capul meu probabil. O alta chestie este ca am observat ca ma catar prea static, crispat si ca trebuie sa fiu dinamic. Cu nervi, fara nervi, dar cu multa vointa am evoluat la aspectul dinamic si asta este fara indoiala baza rezultatelor mele la boulder anul acesta. Alt pas a fost renuntarea pre-workouturilor la concursuri, adica sa ma bazez strict pe mine. Poate suna ilogic, ce m-ar putea oare ajuta la antrenament ce nu ma ajuta la concurs?! Buna intrebare, raspunsul este ca a fi agitat si turbat pentru mine este detrimental la astfel de competitii, insa de multe ori ma ajuta la antrenamente specifice sau in zilele in care ies obosit de la lucru si merg la catarat.

De fapt uitati tot ce am scris pana acum, m-am indragostit si asta explica totul :)


A fost un eveniment frumos cu numeroase amintiri placute, am invatat multe pe parcurs, am cunoscut oameni, prieteni, m-am catarat mult si m-am simtit foarte bine.
Si la sfarsit dar nu in ultimul rand:

Bine Maty! :)